close
premieră
ultima difuzare
48310_-_254

"The Knick/ Knick" - o producție originală Cinemax, din 9 august

Serialul original Cinemax, "Knick", va avea premiera pe 9 august la Cinemax și va fi disponibil și pe HBO GO.

Noua producție originală Cinemax prezintă povestea personalului din spitalul Knickerbocker, din New York, care revoluționează medicina într-o perioadă în care rata mortalității era foarte ridicată și antibioticele încă nu se inventaseră.

Plasat în 1900, în New York, serialul original Cinemax The Knick/ Knick prezintă povestea unor chirurgi străluciți, a asistentelor și a personalului dintr-un spital din New York, care revoluționează medicina într-o perioadă foarte grea.

Personajul central al producției este doctorul John Thackery, un chirurg genial cu metode noi, revoluționare, dar dependent de cocaină. El conduce o echipă de doctori care îi include pe doctorul Everett Gallinger, protejatul său, pe tânărul doctor Bertie Chickering Jr. și pe Algernon Edwards, un chirurg promițător, angajat recent.

Steven Soderbergh (Traffic, Side Effects, Behind the Candelabra) regizează întregul sezon al noului serial, format din 10 episoade. Rolul principal este interpretat de Clive Owen (Children of Men, Hemingway & Gellhorn).

Din distribuția serialului mai fac parte: André Holland (dr. Algernon Edwards), Eve Hewson (Lucy Elkins), Jeremy Bobb (Herman Barrow), Juliet Rylance (Cornelia Robertson), Eric Johnson (dr. Everett Gallinger), Chris Sullivan (Tom Cleary), Cara Seymour (sora Harriet), Juliet Rylance (Cornelia Robertson), Michael Angarano (dr. Bertie Chickering Jr.), etc.

Începând cu 9 august, câte un episod din serialul The Knick/ Knick va fi difuzat la Cinemax în fiecare sâmbătă, de la ora 23:00. Producția va fi disponibilă și pe HBO GO, iar primul episod va putea fi urmărit fără abonament din ziua premierei.

06-08-2014

Dear visitor, this website uses cookies with the purpose of providing web services and functionalities which could not be provided without the use of cookies. By visiting and using this website you are giving your consent to have cookies downloaded to your browser.


You can learn more about cookies and change your cookie settings here.  



Don't show it again