close
premieră
ultima difuzare
8566_-_254

Live Alive Ep. XV: Guns n'Roses-Romanian Democracy

Cu ce sa incep? Cu faptul ca ma chinui de cateva zile bune sa scriu ceva cu sens despre ceea ce ar putea fi concertul anului. Si unul dintre cel mai interesante pe care le-am vazut. Pentru mine, ok, deci nu va ambalati! Dincolo de faptul ca e in top ca unul dintre cele mai prost organizate totodata. Mizerabil. Deci contradictii. Si nici nu s-a auzit bine. Si atunci?



Nici un concert de dată recentă sau mai veche n-a adunat păreri mai împărtite și n-a divizat mai tare publicul. Am auzit și înainte, și în timpul, și după, tot soiul de remarci injurioase la adresa lui Axl Rose. Și multe vorbe bune despre Slash. Doar că acești fani de Slash sau Guns circa 1993 ar fi trebuit să stea acasă. GnR 2010 nu e pentru ei. Mai ales că nu le-a plăcut Chinese Democracy, albumul lui Axl 12 ani in the making.

Parerea mea e că GnR au fost un succes de marketing. În 1987 când a ieșit Appetite For Destruction erau pe toate revistele și deși trăiam în lagărul ceaușist am văzut și Kerrang, și Metal Hammer și Rolling Stone cu mega-promovarea casei Geffen pentru ei. Deci au fost vânduți ca super-grup dinainte să se fi lansat. Apoi în 1991 a ieșit Use Your Illusion, în 2 părți, cu material, care astăzi ar fi fost mai bine lansat, la o distanță mai mare, pentru a fi mai lesne digerat. Guns au fost atipici pentru epoca în care s-au lansat, nici heavy metal, nici hair metal, nici hard rock, nici punk și nici grunge, cu rădăcini de blues și modele în trupe gen Led Zeppelin și Rolling Stones. Deci o trupă ciudată, cu multă instrumentație și show off, cu o ascensiune fulgerătoare și doar 3 albume de studio (nu includ aici The Spaghetti Incident, disc de coveruri și tribut de garaj, și trec Use Your I. drept unul singur!), dar cu un cult following extraordinar și contract cu studiourile hollywoodiene (de la Welcome to the Jungle în Dirty Harry – The Dead Pool, la mega-hitul You Could Be Mine din Terminator 2, a știut Geffen cum să-i vândă și o face și azi!!! Și să nu uităm baladele, care au făcut și din Metallica un entry mainstream. Câte milioane de fete

n-au înebunit pe Don’t Cry… Videoclipuri megalomane, cu bugete de milioane de dolari, turnee mondiale cu pirotehnii și mult-mediatizate nebunii și excese de rock staruri, certuri ireconciliabile și personalitatea imposibilă a lui Axl, urmând, firește, dizolvarea trupei în 1995 (oficial Slash pleacă în 1996, dar în 1995 începe lucrul la Chinese Democracy).


Axl păstrează numele și intră în studio. 12 ani mai târziu apare cel mai supraprodus și mai scump album din istorie, Chinese Democracy. Dacă Appetite For Destruction a vândut din 1987 și până acum 28 de milioane de discuri, faptul ca Axl a vândut în 2 ani peste 5 milioane de discuri, și asta în plină epocă download, înseamnă imens. Dar nostalgicii vor să audă Guns așa cum au fost ei acum 20 de ani.

*

Ei bine, nu e posibil. Și nici Axl nu mai e frumușel și plin de energia de atunci. Și când apare, cu mustața lungă și 20 de kile în plus, cu vocea gâjâită, cu ghiuluri și jumătate de față ascunsă de ochelari de soare și de borurile pălăriei, rumoarea din mulțime poate fi simțită. Și asta la mereu o oră și jumătate întârziere față de ora programată de începere. Deci cine vroia să prindă metroul a pus-o. Și într-o marți lucrătoare, cam jale de cei care au întâlniri importante dimineața. Și da, DJ Ashba are un joben și tatuaje și pune țigara pe grif la fel ca Slash. Dar are și o compoziție mișto și epică, The Ballad of Death, făcută special pentru turneul CD. Iar Axl schimbă costumația, pălariile, jachetele, de parcă e Elton John. Și chiar îi dedică un omagiu, 2 piese instrumentale în solo-ul său de pian, Goodbye Yellow Brick Road și Someone Saved My Life Tonight! Axl a devenit monstrul lui Frankenstein, propria sa creație distorsionată, legenda infamă. Și trebuie să-și mențină reputația vie. De aceea părerea mea e că nu întârzie, ci vine intenționat târziu, ca să enerveze promoterii care sunt ultra-stresați și să creeze mega-așteptare. Și să-i plece detractorii mai slabi de înger și de vezică.

Nici o problemă, în anii ’70 și Rolling Stones intrau cu o oră și ceva întârziere, asta din cauza lui Keith, care-și aștepta heroina, sau astepta să-și facă efectul… iar Axl vrea să se bucure din plin de efectul întârziat al delay-ului; la noi s-a huiduit puțin dar apoi publicul a uitat imediat, fascinat de trupa pe care unii au așteptat s-o vadă 20 de ani. Din acest punct de vedere m-am încadrat, GnR sau Axl și băieții lui noi, sunt un gig pe care încă nu-l văzusem deci eram all psyched up. De aceea n-am luat aparatul foto, pentru că nu am vrut să risc să nu intru la concert…au zis ca vor fi reguli stricte și, într-adevar, fotografii oficiali au stat la țarc, la cucurigu, și în public am văzut doar telefoane care înregistrau…

*

In deschidere, trioul canadian Danko Jones, care a intrat pe scenă la ora prevazută pentru Guns, deci 8 și jumatate, pe tema din Incoruptibilii a lui Ennio Morricone. Un stil de garage rock și presarat de vulgarități, Danko are ceva din Thin Lizzy, AC/DC, Henry Rollins și Wayne Kramer, și e o trupă de încălzire bună, dinamică, dar după el a mai trebuit să stăm încă o oră până ce au început Guns. Printre piese (multe de pe noul album, Below The Belt), I Think Bad Thoughts, Active Vulcanos, Had Enough, Sticky Situation, Full of Regret, Play the Blues

Tonight is Fine ….

*

Well, for some… pentru cei care au avut bilet la Golden Circle, dacă nu le-a fost foame. Pentru că micii sfârâiau dincolo, departe, la coada Romexpoului. Scena a fost pusă invers ca la Sonisphere și sectorul Golden era imens. Iar de dincolo de gard, cam greu să mai vezi ceva. Se zice că au fost 20.000 de oameni, eu zic că au fost mulți oricum, mulți veniți, puțini aleși. Mulți au plecat, după primele 3-4 piese, sau în timpul lor, și s-au păcălit grozav. Pentru că abia la Better și-a dat drumul vocea, la Welcome to the Jungle se auzea șoptit și îngrozitor. Eu zic că nu era vocea neîncălzită (legenda spune că Axl a aterizat cu 40 de minute înainte de concert, via Viena, alte legende zic că stătea în hotel și baga chestii, trestii…, have it your way), ci sonorizarea. Dar în 2 ore jumătate magicul s-a produs. Și am uitat de hotdogii dați peste gard, de lipsa de lumină la intrare, enervat doar de lipsa de wc-uri în stânga scenei, o barbarie! În plus, am pierdut 2-3 piese cu drumuri prin mulțime la veceul tocmai din partea aialaltă a scenei unde parcă era exod, și dopuri de blocaj prin care nu se putea trece și parcă erai la festivalul berii!

*

E un concert pe care aș vrea să-l mai văd odată în condiții mai bune… și eu mai în formă, că m-am cam obosit pîna a început, (5×5, 5 Jeggermeister shots și 5 beers). Mi-a plăcut trupa și mi-au placut alegerile pentru solouri, pe vremuri Slash cânta tema din Nașul, acum e vremea lui Bond, Richard Fortus a intrat cu tema 007 înainte de Live and Let Die (piesa lui McCartney pentru primul Bond cu Roger Moore în 1973), solouri deștepte și amuzante (Pantera Roz pe două grifuri), cu rime și rapeluri muzicale, mai ales Dizzy Reed (celălalt membru original din trupă), cu un solo de pian cu Ziggy Stardust a lui Bowie, care mi-a adus aminte de Jorge Sau și acusticul din Life Aquatic With Steve Zissou. Doar șase piese de pe albumul nou, eu personal aș fi vrut mai multe; un special 4 Romania, anume Don’t Cry, cu versuri (pentru că de obicei cântă fără… sau deloc), patru coveruri (două oficiale, pe disc în 1992) și două inedite, un AC/DC și un Pink Floyd The Wall. Gurile rele au zis, “n-au fost GnR, ci o trupă de coveruri”, să nu uităm că și Rolling Stones și The Who au început ca trupe de coveruri și suntem în 2010, deci să-ți omagiezi mentorii e frumos. Și amuzant. Either you like it, either you don’t!

*

În plus, am avut o seară de wrestling. Există multe similitudini între Axl Rose și Mickey Rourke. Amândoi au făcut wrestling cu lumea întreagă, amândoi sunt urâți și blamați, amândoi și-au pierdut the good looks de sweet childs, și amândoi sunt sweet childs of mine *Axl i-a cedat gratuit lui Mickey drepturile piesei pentru The Wrestler.


Iar acest citat, mi-a adus aminte de stilul lui Rourke, combativ și virulent, my way or the highway (which is my way anyway):”Just because you have a bunch of guys agreeing… doesn’t mean shit. The truth is that they’re a bunch of bad cops and I’m the fuckin’ Serpico and they can suck my dick.”


-W. Axl Rose

Welcome to the Axl Rose World, pardon, Chinese Democracy! Au avut și românii picătura lor chinezeasca pe 21 septembrie 2010 !

GnR 2010 sunt:

Axl Rose-vocal, piano

Dj Ashba –solo guitar

Ron “Bumblefoot” Thal – rhythm guitar

Richard Fortus – rhythm guitar

Tommy Stinson – bass, backing vocals

Dizzy Reed – keyboards, piano, synthesizer

Chris Pitman – keyboards, programming, sub bass, backing vocals

Frank Ferrer – drums, percussion

Setlist Bucuresti Romexpo 21 septembrie 2010

Start 22.20

1. Chinese Democracy.

2. Welcome To The Jungle

3. It’s So Easy

4. Mr. Brownstone
5. Better

6. Sorry

7. solo Richard Fortus (007 James Bond)

8. Live And Let Die (Paul McCartney)
9. This I Love
10. Rocket Queen

11. solo pian Dizzy Reed (Ziggy Stardust)

12. Street Of Dreams,
13. You Could Be Mine

14. solo DJ Ashba (The Ballad of Death)

15. Sweet Child O’ Mine

16. Another Brick In The Wall (Pink Floyd),

17. solo pian Axl (Goodbye Yellow Brick Road/Someone Saved My Life Tonight-Elton John)

18. November Rain

19. Bumblefoot solo (The Pink Panther)

20. Knockin’ On Heaven’s Door (Bob Dylan)

21. I.R.S.
22. Nightrain

encores:

23. Don’t Cry.
24. Madagascar

25. Whole Lotta Rosie ( AC/DC)

26. Paradise City

Ends 00:40.

Next episode: OZZY

04-10-2010

Dear visitor, this website uses cookies with the purpose of providing web services and functionalities which could not be provided without the use of cookies. By visiting and using this website you are giving your consent to have cookies downloaded to your browser.


You can learn more about cookies and change your cookie settings here.  



Don't show it again