Strike Back: un serial pentru nostalgicii lui 24

E vorba de continuarea americană a unui show britanic inspirat de un roman cu acelaşi titlu: Strike Back/Riposta este construit în jurul misiunilor clasificate ale aşa numitei “Secţiunii 20”, una dintre acele trupe de elită formată din super-eroi care pot sparge orice sistem de securitate, pot trage mai bine decât orice mercenar paramilitar, sunt în stare să smulgă secrete preţioase oricărui membru de organizaţie secretă şi reuşesc să doboare terorişti cu mitraliere în timp ce sunt înarmaţi doar cu un prosop până de curând înfăşurat în jurul taliei.
Ca şi 24, Strike Back e un produs de televiziune post 9/11, unde britanicii iau de data aceasta locul americanilor care rezolvă toate problemele presante al lumii. De genul “dacă e marţi, atunci avem niscaiva treabă în New Delhi”. Victimele se număra cu toptanul, acţiunea e foarte rar întreruptă şi cursele de maşini te învaţă cum să conduci în traficul cel mai isteric. Dar e mai mult macho decât nebun: dacă 24 era o poveste arhetipală despre un pistolar singuratic operând în noii şi sumbrii parametri ai unui protocol militar obsedat de teorişti, unde tortura a devenit “de rigoare”, Strike Back este, practic, un “buddy movie” care are în miez o prietenie intensă, mereu pe muchia dintre viaţă şi moarte, între cei doi progatonişti: rigidul sergent Michael Stonebridge (Philip Winchester), care e britanic, şi playboy-ul simpatic Damien Scott (Sullivan Stapleton), care e american. Evocând o mare tradiţie romantică, cei doi se întâlnesc într-o situaţie iniţial conflictuală. Stonebridge este trimis să-l extragă pe Scott din bordelele din Kuala Lumpur pentru că americanul e singurul om care poate identifica un terorist pakistanez cunoscut sub numele de Latif. Latif l-a răpit pe John Porter (Richard Armitage) — starul primului sezon din Strike Back difuzat de postul Sky TV din Anglia — iar Secţiunea 20, acum condusă de colonelul Eleanor Grant (Amanda Mealing), îl vrea înapoi. Stonebridge, profund dispreţuitor, îl salvează mai fără voia lui pe un încătuşat Scott; de aici, se naşte o poveste de dragoste ce ia forma admiraţiei dintre doi băieţi complet diferiţi, dar la fel de duri.
Creatorii (primele patru episoade au fost scrise de Frank Spotnitz, unul dintre cei mai importanţi scenarişti de la X-Files) au şi ambiţii politice. Războaiele din Irak şi din Afganistan sunt menţionate din timp şi constant, ca şi miticele arme de distrugere în masă ce servesc ca pretext pentru über naraţiunea filmului. Cel de-al doilea episod implică ocuparea unui hotel, are ecouri (şi referinţe) în tragedia din 2008 din Mumbai şi explorează atât tensiunile dintre India şi Pakistan, cât şi pericolele lansării de misiuni pe teren străin. Şi, totuşi, politica internaţională e doar o faţadă pentru un spectacol modern, senzaţional, ca o versiune updatată la Butch Cassidy and The Sundance Kid. Trădarea şi sexul complică lucrurile, răul stă mereu la pândă însă, în cele din urmă, integritatea triumfă şi nimeni nu pare foarte devastat sau măcar preocupat de lipsa de scrupule a politicii internaţionale sau de sufocanta violenţă zilnică. Scott şi Stonebridge au, ambii, momente în care se îndoiesc de statutul lor de bărbaţii alfa, dar sunt prea ocupaţi să-şi verifice armele ca să mai privească adânc în sufletul lor. Regizat de Dan Percival şi Bill Eagles, Strike Back/Riposta se mişcă rapid şi sigur în secvenţe de luptă superb coregrafiate şi amplasate în locuri exotice. Însă nimic nu pare a compromite legătura dintre cei doi eroi (Winchester e sexy într-un fel reprimat în timp ce Stapleton reuşeşte să-l facă pe Scott să pară neglijent şi depravat, în ciuda abdomenilor impresionanţi).