Interviu cu James Frain

The Sunshine.
Da. A fost o experienţă incredibilă. Sunt cam 12 ani de atunci. Şi în Bulgaria. Am făcut două filme acolo – un remake la Spartacus iar anul trecut un SF. Ambele filmate la Sofia. Unul iarna, unul vara. Oraşul arată într-un fel vara şi altfel iarna; e absolut superb. Ador Bulgaria.

Şi vrei să vizitezi şi celelalte ţări?
Sigur. Acum, locuind în State, îmi dau seama cât am văzut de puţin din Europa, deşi era totul atât de aproape... Când vii din State sau din Australia, te duci în Europa, vezi toate ţările, te bucuri de fiecare oraş. Sunt multe ţări pe care vreau să le văd şi abia aştept să merg cu copiii.

Personajul tău, Franklin Mott, e descris de Sookie ca „având vreo 50 de ani, aproape 60 când a devenit vampir” şi “e viguros, foarte masculin şi are accent italienesc”.
Aşa trebuie să fie, nu?

Da, dar tu ai abia 40 de ani şi un accent foarte britanic.
E o altă poveste... Uneori, Alan Ball e foarte fidel cărţii, alteori ia idei şi personaje şi pleacă în altă direcţie. Franklin Mott cel creat de Alan şi echipa lui e foarte diferit de cel din romane.

În carte relaţia cu Tara e mai distantă, iar în serial eşti un pic prea atras de ea. Şi ce e adevărat din „viguros şi foarte masculin”? Aşa te-ar descrie prietenii şi familia?
Poate. Nu-s sigur dacă tocmai cu aceste cuvinte, dar... sunt surprins. N-am ştiut că asta e descrierea. Dar cred c-ar accepta-o.

Există şi alte asemănări între Franklin Mott şi James Frain?
Sper că nu. Altfel am dat de belea. Există câteva asemănări.

Şi anume?
Avem cam aceeaşi înălţime… Nu ştiu cât de multe ştiţi, şi… sau cât aţi văzut, dar e un fir narativ puternic şi neaşteptat. E dificil să vorbesc despre asta fără să divulg anumite lucruri, dar e... Avem un simţ al umorului similar şi considerăm că e important să te îndrăgosteşti. Dar, în rest, vedem viaţa cu totul diferit.

Ai citit cartea înainte de a primi rolul? Te-a influenţat în vreun fel?
Nu şi nu. Uneori cred că e util să citeşti povestea a ceea ce faci, dar prefer să nu complic lucrurile şi să mă bazez numai pe scenariu pentru că, în fond, sunt două chestii foarte diferite.

Cum ai primit rolul Franklin? Ai dat probă?
Da; am dat o probă, cum se face de obicei.

Vedem rar vampiri îndrăgostiţi de oameni. Crezi că Franklin chiar o iubeşte pe Tara sau e, pur şi simplu, nebun?
Ceilalţi îl percep drept nebun, dar nu cred că e. Şi cred că el crede că e complet îndrăgostit de Tara. De asta e interesant şi amuzant – dragostea ne face pe toţi să părem puţin nebuni.

Am şi o întrebare legată de colţii tăi: ei sunt mai lungi decât ai celorlalţi din serial. Asta are vreo semnificaţie anume?
Oamenii mă tot întreabă chestia asta şi, cum nu ştiu, m-am gândit la un răspuns – cred că e ceva amuzant, o idee a celor de la efecte speciale. Nu ştiu cât de mult s-au gândit la asta, e doar o ideea amuzantă, cred... Va trebui să aflu.

Odată ai spus că e un mod de a fi primul la coadă la masa de prânz. Eşti primul?
Încerc. Numai la asta mă gândesc toată ziua.

Ai jucat multe personaje – un terorist nord-irlandez, un om de stat britanic şi-n The Cape eşti un personaj negativ bogat. Cum e, prin comparaţie cu ele, rolul din True Blood şi ce-ţi place cel mai mult la el?
Franklin are ceva foarte rock and roll, ceva ce n-am mai jucat până acum. Şi are umor. E un personaj sumbru, cum am mai jucat, dar e şi foarte comic. Şi un rol deopotrivă sumbru şi comic e amuzant. E ceva nou.

De ce crezi că joci mai mult roluri de personaje negative?
Asta e situaţia. De obicei, personajul negativ e cel ce dă dinamică poveştii. Mă atrag personajele negative, acestea sunt atrase de mine, şi sfârşim prin a fi împreună. 

Deci îţi place să joci roluri de personaje negative.
Da.

De când s-a lansat True Blood, a reapărut fascinaţia pentru vampiri. De ce sunt atât de populare poveştile cu vampiri şi de ce au atâta succes serialele de gen?
Nu cred că are cineva răspunsul perfect. Sunt momente culturale care au, pur şi simplu, loc. Te iau prin surprindere. E şi atracţia escapismului, dar şi elementul de fantezie fantastică – vampirii sunt oameni la puterea a zecea. Sunt şi oameni şi animale, şi morţi şi vii, sunt fascinanţi. Oferă multe posibilităţi narative. Iniţial, totul se rezuma la o poveste de groază, acum a apărut şi versiunea romantică, dragostea dintre om şi vampir. Ceea ce nu-i o idee prea bună. Eu nu m-aş îndrăgosti de un vampir.

Mulţi compară dorinţa sexuală cu foamea de sânge a vampirului. Există legătura asta?
Da, şi de asta funcţionează.

Ai debutat în 1993 cu Shadowlands. Care-i cel mai bun sfat dat de Richard Attenborough?
Să mă las purtat de val. Când eşti tânăr, eşti încrâncenat. El era deja la amurgul carierei şi ceea ce-mi amintesc e că făcea totul cu multă relaxare.

Ai jucat în multe filme şi seriale. Care e rolul favorit şi de ce?
Franklin Mott. E cel mai extrem şi mai distractiv şi mi-a oferit cea mai interesantă legătură cu publicul. Franklin, categoric.

Ai făcut şi teatru şi televiziune. Dacă ar fi să alegi, ce-ar fi – televiziune, film sau teatru?
Film. Mi-e ruşine că aleg aşa, dar ador să lucrez cu camera.

De ce?
Pentru că, în fiecare zi, e ceva nou. Nu ai timp să repeţi. Improvizezi tot timpul.

Există roluri în film sau teatru pe care nu le-ai primit dar pe care ţi le-ai dori? Dacă ar fi să alegi un rol din istoria cinema-ului, care ar fi acesta? 
În teatru ar fi Hamlet, în film... mi-e greu să zic pe loc. Nu cred că am un răspuns.

Ai apărut în seriale precum 24, Dinastia Tudorilor, Californication, The Invasion... E diferită experienţa dintr-o producţie HBO?
Nu. În general, în filme ai mai mult timp iar televiziunea e mai rapidă. HBO e cumva la mijloc. E la intersecţia celor două.

Şi cum a fost să lucrezi cu Alan Ball?
Grozav. Chiar îi place meseria asta. Te sprijină şi e foarte prietenos. Serialul ăsta e o plăcere, o experienţă minunată. Şi cred că e, în mare parte, datorită lui Alan.

Care a fost cea mai mare provocare de la filmări?
Să rămân serios.

Şi ce ţi-a plăcut cel mai mult?
Să lucrez cu Rutina Wesley, care o joacă pe Tara. Relaţia dintre noi.

Ce fel de seriale vezi în timpul liber?
Sunt fan The Wire, alt serial HBO. E marea mea dragoste.

În ce filme mai joci? O să te vedem  în vreun film de-al soţiei tale, Marta Cunningham?
Nu, ea face numai documentare. Joc în TRON: Legacy, filmul Disney ce va avea premiera în decembrie. Şi-n Water for Elephants, cu Robert Pattison.

Te-ai născut în Leeds, ai crescut în Essex, iar în ultima vreme ai lucrat şi ai stat în SUA. Care e casa ta acum?
Los Angeles-ul.

Cum a fost să creşti cu şapte fraţi şi surori?
Aglomerat.

Mai sunteţi apropiaţi?
Da.

Cât de des vă vedeţi?
Pentru că tot merg în Europa, apuc să-i văd cel puţin o dată pe an.

Sunt mulţi britani în SUA – e un avantaj să fii actor britanic sau nu? Sau nu contează? 
Depinde numai de proiect.

Ai fost vreodată dezavantajat de faptul că eşti britanic?
Nu... cred că, de fapt, e un avantaj...

De ce?
America primeşte cu drag influenţe din afară. Americanii nu sunt exclusivişti. Se ştie ce e actoria britanică şi cum sunt actorii britanici. E un lucru pozitiv, e romantic, şi... foarte la îndemână. Dacă ţii morţiş, poate fi un dezavantaj – de exemplu, când vrei un rol american... Atunci trebuie să-i convingi că poţi juca aşa ceva. Dar oamenii sunt gata să se lase convinşi, sunt foarte deschişi.

În 1995 ai fost numit Cel mai bun actor la Festivalul de la Veneţia. În 2000 ai câştigat din nou, cu Sunshine. Care e cea mai mare recunoaştere a muncii tale?
Nu ştiu... Nu pun aşa problema. Habar n-am...

Un Oscar, poate?
Adică dacă aş primi unul? Ar fi drăguţ. Ai cum să m-ajuţi?

O să-ncerc... Dar vreau să fiu de faţă când îl primeşti...
Dacă mi-l obţii, o să te menţionez. Promit.

Ce hobby-uri ai?
Pictez şi desenez.

Peisaje? Portrete?
Portrete.

Şi ai expoziţii, sau...
Nu, nu… Sunt prea timid pentru asta. E ceva personal.

Ce planuri personale şi profesionale ai pe următorii 5 ani?
Dominaţie mondială, în toate domeniile importante.

Şi profesional şi personal?
Nu ştiu cum poţi domina lumea în plan personal. Am doi copii grozavi, o căsnicie fericită... Mi-am îndeplinit ţelurile. Sunt foarte fericit. Profesional vorbind... desigur, e loc de mai bine.

Şi vrei să rămâi în LA?
Da.

Revenind la serial, relaţia ta cu Tara e departe de a fi una normală. Ne poţi spune câte ceva despre ce urmează? Cum rezolvă Tara obsesia lui Franklin pentru ea? Care e scopul lui?
Trebuie să vezi serialul ca să afli.

Te-ai acomodat repede cu restul distribuţiei, dat fiind că restul se cunosc deja de vreo doi ani?
Da – e un serial mare, cu multe fire narative, iar distribuţia de bază e foarte primitoare. E ca o companie teatrală, mai degrabă...

Şi te înţelegi cu colegii de platou? Petreceţi timp împreună?
O grămadă. Dar e o distribuţie mare şi lucrez numai cu alţi doi sau trei actori. Fiecare are firul lui narativ. Dar petrec timp cu cei pe care am ajuns să-i cunosc, sigur.