Cum te poate cuceri un bărbat?
Chestia minunată apropo de viaţă e că nu ştii niciodată ce o să-ţi atragă atenţia.
Poţi să ne spui câte ceva despre cel care îţi atrage acum atenţia?
Nu.
În filmul pe care-l promovezi există multă suferinţă. Cum faci faţă suferinţei din viaţa ta?
Durerea e ceva temporar. A fi rănit şi a suferi sunt două lucruri diferite. Nimeni nu vrea să fie rănit. Dar dacă suferi, există mari şanse să te vindeci.
Ai nevoie de ceva anume pentru a supravieţui peste zi? De cafea, de exemplu?
Beau multă apă şi mănânc enorm. Când filmez mănânc şi mai mult, dar beau apă tot timpul. Mâncarea îmi dă energie. Ard enorm de multă energie, chiar şi atunci când stau – mai ales la un film ca acesta! Încerc să mănânc lucruri sănătoase, dar mănânc tot timpul.
Te antrenezi ca să scapi de kilogramele în plus? Arzi multe calorii?
Da, şi de asta trebuie să mănânc mult. Am un metabolism foarte bun. Aş fi vrut să fie puţin mai lent... Uneori vreau să mă îngraş, dar nu reuşesc.
Îţi place să găteşti?
Da, ador să gătesc. Gătesc tot timpul.
Ce anume?
Mâncare...
Ce mâncare îţi iese cel mai bine?
Micul dejun. Ador să gătesc mic dejunuri consistente. Nu cu clătite, ci cu ouă. Nu e simplu să găteşti ouă...
Ai vrea să fi supererou?
Ar fi o responsabilitate uriaşă. Mi-aş petrece nopţile alergând după criminali. N-aş prea dormi, n-aş mai avea timp să-mi fac unghiile, aş căpăta nişte vânătăi...
Dar nişte abilităţi supraomeneşti?
D-alea am deja...
Ţi se pare că un bărbat care are încredere în sine e mai sexy?
Depinde ce parte a ego-ului dă acea încredere în sine... Dacă, de fapt, atitudinea maschează lipsa de încredere în sine, atunci nu-i deloc sexy... Un bărbat care nu se teme de nimic şi crede în sine însuşi e teribil de sexy.
Tu te temi de ceva?
De foarte multe lucruri.
De exemplu?
Nu-mi plac valurile care-mi trec peste cap.
Ţi-a plăcut faptul că personajul tău n-are parte de dragoste?
Am vrut să fie aşa! Uneori e greu să scorneşi o poveste de dragoste pentru un film... Poate strica totul şi o poveste de dragoste nu-i întotdeauna amuzantă sau interesantă.
Ai vrea să joci un supererou?
Nu vreau să joc unul cu puteri supranaturale, pentru că aşa ceva e greu de interpretat. Îţi petreci toată ziua dând replica unui ecran verde – nu e idealul meu de rol... Vreau să fac chestii reale, fizice. În copilărie, eroul meu era Indiana Jones, îmi plăcea cât de activ era. Un adevărat erou! Căuta comori, salva fetele, ele îl salvau pe el – aventură adevărată! Ador aventurile. Aş vrea să fac astfel de filme.
Ca cel cu Tom Cruise?
Da, a fost distractiv.
Cum ţi-ai descrie simţul umorului?
Mă amuză foarte multe lucruri. Am un simţ al umorului foarte eclectic. Ador atât umorul negru, cât şi chestiile mai deocheate.
Ai tabu-uri în materie de umor?
Nu. Singura chestie care nu-mi place e lipsa auto-ironiei – e neplăcut când cineva nu poate râde de sine însuşi. Ador scena din film în care Seth îmi spune că-s bătrână pentru că am 36 de ani – nu-i vine să creadă că-s atât de bătrână. Mă amuză faptul că, foarte probabil, unii oameni aşa şi gândesc despre mine. E o glumă pe care o accept. Nu trebuie să mă iau în serios. Deci nu-mi plac oamenii care nu pot râde de ei înşişi.
Dar a existat o vreme când te-ai îndepărtat de comedie... Când ai făcut Gangs of New York, de exemplu...
Nu-i adevărat... Ador să joc orice. Noi, actorii, suntem norocoşi că putem trăi, prin rolurile jucate, cele mai diferite aspecte ale fiinţei umane.
Deci nu te-ai temut niciodată că vei fi percepută doar drept „fata amuzantă”?
Nu. Dacă te chinui să le faci tuturor pe plac, nu mai apuci să-ţi faci ţie... Sunt fericită cu viaţa mea, e o viaţă minunată, sunt recunoscătoare pentru ceea ce am, aşa că nu... De ce să mă deprim?
Eşti frumoasă, pari fericită... E o viaţă bună, nu?
Nu pot să mă plâng. Uneori ai mici belele, dar mergi mai departe. Aşa e viaţa, are părţi bune şi părţi mai puţin bune.
Care a fost eroul adolescenţei tale?
Indiana Jones.
Şi o persoană reală?
Indiana Jones! Nu ştii ce poate Harrison Ford?
Interviu de: Sian Edwards






















